Dacii În Sculptura Romană Și Unde Îi Putem Vedea Azi

      Columna lui Traian, construită de arhitectul Apolodor din Damasc (60-129(?) d.Hr.), a fost inaugurată la 12 mai 113 d.Hr. în Forul lui Traian la Roma, situată în spatele clădirii Basilica Ulpia şi între cele două biblioteci (Bibliotheca Ulpia sau Bibliotheca Traiani). Ea a fost sculptată în marmură de Luni (Carara) şi înălţată pe un piedestal decorat la colţuri cu vulturi purtând festoni şi, pe suprafeţele postamentului, arme dace în basorelief, în timp ce o coroană de laur serveşte de tor (mulură rotundă cu profilul convex situată la baza coloanei). Acest monument este singurul bine păstrat în Forul luiTraian, în mijlocul unui câmp de ruine. Columna nu este numai o cronică figurată pentru imortalizarea războaielor dintre Romani şi Daci (în 101-102 şi 105-106 d.Hr.), ea a devenit de asemenea mormântul împăratului, după moartea lui Traian în 117 d.Hr., fiindu-i depusă cenuşa într-o urnă de aur ce era amplasată într-o încăpere sepulcrală special amenajată într-un vestibul al acesteia. Dar această Columnă avea şi un alt sens, singurul, de altfel, amintit în inscripţia laconică care este încă vizibilă, puţin deteriorată din cauza timpului, deasupra intrării care permite de a penetra în interiorul Columnei ; într-un cartuş purtat de două Victorii se poate citi astfel:

Acest text lapidar şi modest se prezintă, în mod evident, contradictoriu în raport cu măreţia şi splendoarea Columnei. Înălţimea totală a Columnei lui Traian, fără statuie, este de 39,83 m. Baza Columnei, fusul şi capitelul au împreună 29,78 m, adică aproximativ 100 picioare romane¹. Lărgimea frizei la bază este de 0,89 m, sus de 1,25 m, înălţimea unui personaj jos este de 0,60 m, iar în partea de sus de 0,90 m². Banda sculptată prezintă o lungime de 200 m, relieful este sculptat pe 404 dale suport de marmură făcând parte din structura Columnei, unde sunt reprezentate 124 episoade relative la războaiele împotriva Dacilor şi mai mult de 2500 de personaje. La nivelul soclului se pătrunde în interiorul Columnei printr-o uşă metalică ce dă într-un vestibul de unde se accesează pe o scară interioară în spirală spre vârful monumentului unde se afla statuia împăratului Traian. Această scară în colimason este luminată cu ajutorul a 43 de mici deschideri rectangulare ce străpung destul de discret din loc în loc grosimea peretelui de marmură a Columnei. Columna este reprezentată în mod schematic pe monedele din perioada domniei lui Traian (98-117 d.Hr.).

Columna lui Traian reprezintă cea mai mare sculptură în relief din toată Antichitatea³. Din punct de vedere estetic, Columna lui Traian este înainte de toate o creaţie originală a artei romane în perioada ei de maximă maturitate de la începutul sec. II d.Hr., datorită marei sale unităţi compoziţionale şi omogenitatea basoreliefurilor, prin realismul personajelor reprezentate şi calitatea narativă a scenelor. Valoarea sa în calitate de sursă arheologică şi istorică este inestimabilă, având în vedere faptul că scrierile lui Traian despre războaiele dacice sunt astăzi pierdute. De asemenea basoreliefurile Columnei prezintă detalii importante despre îmbrăcăminte, armament, fortificaţii, harnaşament, şi mai ales despre figurile personajelor. Numeroşi sunt specialiştii moderni care s-au exprimat asupra valorii istorice reale a Columnei lui Traian. Pentru unii, reliefurile reprezintă o cronică destul de exactă a războaielor purtate de către Romani împotriva Dacilor, iar diferitele detalii ne ajută să cunoaştem mai bine aceste evenimente. Pentru alţii, dimpotrivă, Columna nu este decât o reprezentare artistică, de sinteză, cu inevitabile exagerări şi deformări a evenimentelor descrise ; aceşti istorici privesc basoreliefurile cu neîncredere, întrebându-se unde se găseşte limita dintre adevărul istoric şi convenţia artistică. La toate aceste opinii asupra problemei valorii documentare istorice a Columnei lui Traian, ar trebui adăugat caracterul oficial, de « curte » al artiştilor anonimi, al acestui monument important, care îndeplinea oarecum rolul de act politic, de propagandă pentru Imperiul roman şi pentru împăratul Traian. Acest fapt nu permitea artiştilor de a urma în mod exclusiv propriilor lor inspiraţii şi iniţiative, în sensul artistic creativ, şi prin urmare desenatorii şi sculptorii nu puteau prea mult să se îndepărteze de textul lui Traian⁴. Se admite din ce în ce mai mult printre specialişti că este foarte probabil ca Traian să fi adus cu el în Dacia, în timpul războaielor împotriva Dacilor, desenatori, pictori şi sculptori, pentru a eterniza în acest fel diferitele aspecte şi momente ale războiului şi de asemenea pentru imortalizarea împăratului însuşi. Cum se ştie destul de bine, pentru organizarea armatei romane în timp de război, Traian avea la dispoziţia lui ingineri, constructori, desenatori tehnici, tehnicieni, pentru a construi tabere fortificate, drumuri, poduri, pentru întreţinerea maşinilor de război etc. Şi nu este imposibil ca « echipe » de « reporteri » ai Antichităţii să fi făcut parte în mod « obligatoriu » în armata romană, mai ales cînd ea se găsea pe timp de război⁵.

A fost evocat uneori argumentul pentru care se are impresia unei opere (reprezentările Columnei) realizate de mai mulţi sculptori, în sensul a mai multor stiluri. Este foarte probabil că mai mulţi artişti au lucrat împreună la aceste compoziţii de pe Columnă, dar, să nu pierdem din vedere că unitatea şi omogenitatea reliefurilor din punct de vedere artistic sunt evidente. De asemenea, să nu uităm că aceste reprezentări au fost făcute pentru acelaşi monument (Columna) şi că aceste basoreliefuri nu puteau deci să fie prezentate spectatorilor în mai multe stiluri, sau cu « efecte » artistice personale.

Columna Traiană a scăpat în nenumărate ori de la distrugere ori de a fi demontată :

De la realizarea complexului arhitectural al Forului lui Traian, singurul monument rămas intact în acest For este Columna. Forul lui Traian şi-a păstrat admiraţia până în Antichitatea târzie. Istoricul Ammianus Marcellinus⁶ relatează cum împăratul Flavius Iulius Constantius, cu reşedinţa în noua capitală de la Constantinopol, vizitând Roma în anul 357 d.Hr., a rămas uimit de complexul construcţiilor Forului lui Traian şi de statuia ecvestră a împăratului, situată aproximativ în mijlocul pieţei acestui For. Acest complex monumental a rămas intact până în secolul IV, ca pe urmă, de-a lungul veacurilor, să cadă treptat în ruine. Preţioasele materiale de construcţie au fost recuperate pentru a servi la edificarea diferitelor clădiri, iar o bună parte din operele de artă au fost luate pentru a împodobi diverse vile şi grădini particulare, devenind astfel colecţii private şi, mai tîrziu, de stat. Din păcate, în ziua de azi, din acest faimos şi de excepţie For nu a rezistat decât Columna Traiană, restul a ajuns numai ruine. Distrugerea Forului lui Traian a început destul de timpuriu, la începutul sec. IV d.Hr., datorită faptului că au fost deplasate din acest complex unele elemente iconografice de decor (reliefuri cu Daci, statui de Daci) pentru a fi incorporate la Arcul lui Constantin, la Roma, monument inaugurat în anul 315 d.Hr. A urmat o suita de distrugeri provocate Romei în urma invaziilor Vizigoţilor lui Alaric I, în anul 410, a Vandalilor lui Ginseric, în anul 455, a Ostrogoţilor lui Totila, în anul 546. În anul 663, împăratul bizantin Constant II Heraclius (Flavius Constantinus Augustus) a luat anumite statui din bronz şi ornamente din Roma. Şi, probabil, printre aceste opere se număra şi statuia lui Traian, din bronz aurit, care se afla în vârful Columnei (disparută în cursul evului mediu). De asemenea, trebuie semnalate şi o serie de cutremure de pământ devastatoare care au zdruncinat Italia, în diferite perioade, cauzând, în mod cert, importante distrugeri în Forul lui Traian : în anul 801 (25 sau 30 aprilie) d.Hr., un altul semnalat în anul 1222 (11 ianuarie) la Köln (Cologne) şi care a fost simţit până în Italia, un altul în 1348 (25 ianuarie), produs în Carintia (Austria) şi care s-a extins până la Roma.

La începutul sec. XI o mică biserică (San Niccolò de Columna) a fost amenajată în spaţiul bazei Columnei lui Traian ; azi este încă vizibilă urma săpată, sub formă de acoperiş, deasupra intrării, distrugând o parte din inscripţia antică a acestui monument. Se presupune că ea ar fi existat încă din sec. al VIII-lea sau al IX-lea. Biserica a fost demolată probabil cu ocazia vizitei făcută la Roma a împăratului Charles Quint (Carol al V-lea), în anul 1546. Tot în cursul secolului al XVI-lea au fost demolate o serie de clădiri private din jurul Columnei, iar soclul a fost degajat de depunerile sub care era acoperit, şi astfel zona din vecinătatea monumentului a fost aranjată şi curăţată, păna la săpăturile de la inceputul sec. al XIX-lea.

În cursul evului mediu distrugerea Forului lui Traian s-a accentuat datorită faptului că o mare parte din preţioasele marmuri colorate au fost luate pentru a fi reutilizate atât la diferite construcţii cât şi în sculptura contemporană. Columna lui Traian a fost salvată datorita unui decret dat de Senatul roman, datat din 27 martie 1162, care declara, ameninţând cu moartea, interzicerea de a o distruge sau deteriora, şi care prevedea protejarea acestui monument lăsat de Roma imperială oraşului sfânt : « Nous, sénateurs romains, ayant pris connaissance du litige qui oppose le prêtre Angelus et l’abbesse de saint Cyriaque au sujet de l’église de Saint-Nicolas, au pied de la Colonne Trajane, décrétons que l’église et la Colonne sont la propriété de l’abbesse, à condition que soit sauvegardé l’honneur de la ville de Rome. Par conséquent la Colonne Trajane ne devra jamais être abattue ou endommagée, mais elle devra rester telle qu’elle est pour toute éternité, pour l’honneur du peuple romain, entière et intacte aussi longtemps que la terre durera. Quiconque attentera à l’intégrité de la Colonne sera condamné à mort, et ses biens seront confisqués »⁷.

Această solicitudine a fost menţinută în continuare pentru Columna lui Traian, dar, din păcate, nu era prevazută şi pentru alte zone ale Forului lui Traian, care au continuat să fie exploatate din ce în ce mai mult, mai ales în sec. al XVI-lea, pentru construcţia noilor biserici⁸.

În perioada carierei militare şi politice a lui Napoléon Bonaparte Columna lui Traian a fost pe punctul să fie demontată şi transportată la Paris pentru a fi înălţată în frumoasa Place Vendôme. În anul VI (1797-1798) al perioadei republicane franceze, generalul François René Jean de Pommereul scria : « La république française trouvera sans peine, parmi ses artistes, des hommes capables de faire la translation de la colonne trajane de son ancien Forum à la place Vendôme. Le doute à cet égard n’est pas même permis ; la dépense aussi ne doit pas effrayer… La liberté se réjouirait de voir sa statue succéder sur le sommet de cette belle colonne à celle de l’apôtre Pierre. ». Dar consilieri apropiaţi a lui Napoleon l-au convins să abandoneze acest proiect fiind prea costisitor, iar pentru construcţia viitoarei « Colonne Vendôme » (1810) au fost comandate în străinătate materialele necesare pentru ridicarea ei la Paris. În aceste împrejurări, Columna Traiană a rămas în continuare la Roma, pe locul ei iniţial, din fericire bine că nu s-a întâmplat altfel⁹.

1. Aceste dimensiuni ar putea confirma denumirea de Columna centenaria care purta Columna lui Traian în Antichitate. Un picior roman = veche unitate de măsură pentru lungime (0,3248 m).
2. Diferenţa între sus şi jos este destinată pentru a compensa efectele de perspectivă.
3. Costantin Daicoviciu şi Hadrian Daicoviciu, Columna lui Traian, Bucureşti, 1966, p. 9-13 ; Radu Vulpe, « Columna Traiană », în Viaţa militară, anul XXI, nr. 6, iunie 1968, p. 16-18 ; Raymond Chevallier, « Le Forum de Trajan », în Les dossiers de l’archéologie (La Colonne Trajane), nr. 17, iulie-august 1976, p. 12-16 ; Radu Vulpe, Columna lui Traian, Bucureşti, 1988, p. 9-12 ; Filippo Coarelli, La Colonna Traiana, 1999, Editore Colombo, Roma ; Constantin C. Petolescu, Dacia şi Imperiul Roman, Bucureşti, 2000, p. 111-114 ; Radu Vulpe, Columna lui Traian (Trajan’s Column), Bucureşti, CIMEC, 2002, p. 13-14, 16, 107-108 ; Martin Galinier, La Colonne Trajane et les Forums impériaux, Rome, École française de Rome, 2007, p. 1 et suiv.
4. Marie Turcan-Deleani, « Les monuments représentés sur la Colonne Trajane ; schématisme et réalisme », în Mélanges d’archéologie et d’histoire, LXX, 1958, p. 149-176, cu 4 pl. în afara textului ; Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu, Columna lui Traian, Bucureşti, 1966, p. 14-20 ; Radu Vulpe, Columna Traiană, în Viaţa militară, anul XXI, nr. 6, iunie 1968, p. 18 ; Raymond Chevallier, Alain Malissard, « 19 siècles de découverte de la Colonne Trajane », în Les dossiers de l’archéologie (La Colonne Trajane), nr. 17, iulie-august 1976, p. 88-92 ; Constantin C. Petolescu, op. cit., p. 113-114.
5. Marie Turcan-Deleani, op. cit., în Mélanges d’archéologie et d’histoire, LXX, 1958, p. 170-171 : « Este verosimil ca asemenea reprezentări să fi fost făcute după documente aduse din campanii. Că un istoriograf, sau şeful însuşi, să fi notat zi de zi evenimentele, însoţind relatarea sa cu crochiuri sau planuri, este un fapt admis. » ; autorul se sprijină şi pe opinile legate de acest subiect formulate de Lehmann-Hartleben, Die Trajanssäule, Berlin-Leipzig, 1926, p. 139 ; Emil Panaitescu, « Il ritratto di Decebalo », în ED, I, 1923, p. 409 : « Artisti, architetti, ingegneri romani sono stati in Dacia, a Sarmizegetusa e molto probabilmente hanno lavorato proprio sotto gli ordini diretti di Decebalo, poichè egli li richiese da Roma. Alla firma della pace con Domiziano (a. 89) Decebalo chiese maestri, construttori, esperti in qualsiasi arte della pace o della guerra... ». Cum se poate constata, autorul Emil Panaitescu afirmă chiar că regele Dac a putut fi observat şi studiat de Romani (chiar înainte de cucerirea lui Traian, din anii 101-102, 105-106 d.Hr.), care au venit în Dacia în urma păcii încheiate între Decebal şi Domiţian, în anul 89 d.Hr. După literatura antică, această pace era foarte favorabilă lui Decebal ; el primi, în urma acestor acorduri, importante sume de bani, trimiţîndu-i, ca unui aliat, arme, maşini de război, precum şi meşteri, ingineri pentru construcţiile militare pe care el le va edifica, şi fel de fel de artizani ; Radu Vulpe, « Despre portretul lui Decebal », în Apulum, XIII, 1975, p. 71 ; aici autorul afirmă scepticismul său în privinţa afirmaţilor lui Emil Panaitescu, spunând : « Şi nici n-avem dreptul să ne imaginăm că la curtea sa de la Sarmizegetusa ar fi venit vreodată sculptori sau pictori pentru a-i studia figura şi a o reprezenta în vreuna din operele lor. Nici cel mai slab indiciu nu sprijină o atare presupunere » ; Constantin C. Petolescu (Decebal, regele dacilor, Bucureşti, 1991, p. 39) vine în contradicţie cu scepticismul lui Radu Vulpe şi, în acelaşi timp, confirmă opinile lui Emil Panaitescu : « După părerea lui Emil Panaitescu, Traian a fost însoţit în Dacia de o echipă de pictori şi sculptori, care ar fi imortalizat diferite aspecte ale campaniilor dacice. Scepticismul manifestat în această privinţă de Radu Vulpe nu este pe deplin justificat. Astfel, la Pliniu cel Tînăr citim în Panegiric, când îşi închipuie viitorul triumf al lui Traian : ,,Mi se pare că văd tablourile pline de isprăvile groaznice ale barbarilor...’’. Cel puţin Apolodor a luat parte la războaie, făcând parte din statul major al împăratului, şi fără îndoială că lui i-a venit gândul să împodobească fusul Columnei cu imagini din războaiele dacice. Romanii au avut prilejul să vadă direct chipul lui Decebal măcar o singură dată, cu ocazia capitulării dacilor după primul război » ; Pliniu cel Tânăr, Panegyricus, 17, 1-2, în Fontes, I, 1964, p. 483 : « 17, 1. Am impresia că văd de pe acum un triumf plin nu de prăzi aduse din provincii sau de aur stors de la aliaţi, ci de arme duşmane şi de lanţuri ale regilor luaţi prizonieri ; mă şi văd cum încerc să recunosc numele lungi ale acestor conducători şi trupurile lor care nu dezmint deloc faima numelui lor. 2. Mi se pare că văd tablourile pline de isprăvile groaznice ale barbarilor, iar pe fiecare dintre ei, cu mâinile legate, urmând tabloul cu isprăvile sale ». A se vedea de asemenea în legătură cu acest text : Pliniul cel Tânăr, Panégyrique de Trajan, 17, 1-2, p. 110-111 ; vezi şi importantele note de la pagina 189 (pentru textul nostru de la pagina 110 vezi nota 8*, şi pentru urmarea acestui text de la pagina 111 vezi notele 1* şi 2*), text stabilit şi tradus de Marcel Durry, Paris, 1964 : « 17. Je crois contempler déjà un triomphe8* que chargent non les dépouilles de nos provinces et l’or extorqué à nos alliés, mais les armes ennemies et les chaînes des rois prisonniers ; je me vois cherchant à reconnaître ces chefs aux noms interminables et aux statures dignes de ces noms1*; 2. je crois voir les brancards lourds des atrocités qu’ont osées les barbares, chaque prisonnier suivre, les mains liées, l’image de ses forfaits2*, ... .
   p. 110, n. 8*. - 17, 1. Triumful care curona primul război dacic este la sfârşitul anului 102, început de 103. Panegiricul să fi fost remaniat în anul 101, este vorba fără îndoială de o profeţie datând de la începutul războiului (primăvara anului 101) şi nu de o uaticinatio post euentum, dar o incertitudine există ; cf. Pline le Jeune, Panégyrique, éd. Durry, introd. p. 13.
   p. 111, n. 1*. - 17, 1. Numele erau afişate pe pancarte (tituli, Ov., Tr. 4, 2, 20), aşa cum se văd pe basoreliefurile arcului lui Titus.
   p. 111, n. 2*. - 17, 2. Brancarde purtau tablouri sau decoruri figurând principalele evenimente ale războiului. S-a văzut în aceste reprezentări originea reliefurilor ca cele ale Columnei lui Traian ».
6. Ammianus Marcellinus, Histoire, XVI, 10, 15, text stabilit şi tradus de Édouard Galletier cu colaborarea lui Jacques Fontaine, Paris, 1968, p. 167.
7. Vezi Salvatore Settis, « La Colonne Trajane : l’empereur et son public », în RA, 1991, fasc. 1, p. 186-188 şi nota 2.
8. Vezi : Feu A. Nibby, Itinéraire de Rome et de ses environs, Rome, 1842, t. I, p. 206 ; Alexis Perrey, « Mémoire sur les tremblements de terre, le quatrième siècle de l’ère chrétienne jusqu’à nos jours (1843 inclus) », în Mémoires couronnés et mémoires des savants étrangers, publicat de l’Academie royale des sciènces et belles-lettres, Bruxelles, t. XVIII, 1845, p. 12, 21-23 ; Salomon Reinach, La Colonne Trajane, Paris, 1886 ; Henry Thédenat, Le Forum romain et les Forums impériaux, Paris, Librairie Hachette et Cie, 1898 ; Michael Grant, Le Forum romain, Paris, 1971, p. 179 şi următoarele (« IX. La destruction du Forum »).
9. Salomon Reinach, La Colonne Trajane au Musée de Saint-Germain, Paris, Ernest Leroux, Éditeur, 1886 ; Raymond Chevallier, « 19 siècles de découvertes de la Colonne Trajane », p. 91 et Alain Malissard, « La Colonne Vendôme, une Colonne Trajane à Paris », p. 116-121, ambele articole apărute în Les dossiers de l’archéologie (La Colonne Trajane), nr. 17, iulie-august 1976.