Compoziţiile realizate pe fusul Columnei lui Traian, marea friză a lui Traian, statuile de Daci, au servit ca model de studiu pentru operele artistice ale marilor artişti ai Renaşterii şi Barocului, precum şi curentelor artistice ce au urmat: aceste sculpturi antice, din perioada de apogeu al artei romane, au contribuit în mod elocvent creaţiilor şi la formarea stilurilor marilor artişti ai Renaşterii şi Barocului. La începutul secolului XVI, printre primii artişti ai Renaşterii italiene care au studiat Columna lui Traian a fost pictorul Jacopo da Bologna (1490(?)-1530(?)), care încă înainte de anul 1506, arăta un mare interes pentru basoreliefurile ei. În anii următori, basoreliefurile acestui monument al Antichităţii vor exersa din ce în ce mai mult un viu interes şi o mare influenţă la cei mai mari artişti ai Renaşterii, ca de exemplu, asupra frescelor lui Raffaello Sanzio (1483-1520), vestitele stanze şi cele ale elevului său Giulio Romano (1499(?)-1546), de la Vatican. Se cunoaşte că însuşi Michelangelo (1475-1564) admirase compoziţiile Columnei lui Traian, în faţa cărora ar fi exclamat : « Nu există decât o singură Columnă Traiană ! ». Ceva mai târziu, stilul în care au fost sculptate basoreliefurile Columnei de către artiştii antici va influenţa puternicele compoziţii ale lui Caravaggio (1571-1610). Marile creaţii artistice ale Renaşterii şi Barocului fiind din ce în ce mai mult sub « influenţa » artei Columnei, basoreliefurilor ei, precum şi statuilor de Daci, au trezit un interes din ce în ce mai mare şi studii de o mare anvergură au fost începute, mulaje şi reproduceri în piatră au fost realizate după aceste opere.
Din numeroasele creații artistice ce au fost realizate după aceste reprezentări antice de Daci vom da numai câteva exemple, ce se pot vedea şi admira la următorii mari maeştri:
Polidoro da Caravaggio
Polidoro Caldara, numit Polidoro da Caravaggio, născut în 1495 la Caravaggio în actuala provincie Bergamo în Lombardia, decedat în 1543 la Messina, în Sicilia, este un pictor al Renaşterii italiene, elev al lui Raphaël, care a lucrat la Roma (1514-1527), la Napoli (1524, 1527-1528) şi la Messina (1528-1543?) şi care a fost de asemenea, arhitect la sfârşitul vieţii. El se făcu cunoscut datorită stilului său de a folosi tonuri de gri pentru decorurile sale picturale, iar în desenele lui el se distinge prin maniera de a utiliza procedeul clarobscurului, de a reda volumele cu ajutorul efectului gradat al contrastului luminii şi al umbrelor şi arată un interes aparte pentru valoarea artei antice. În imaginile alăturate se poate remarca ataşamentul acordat de artist sculpturii antice şi aportul adus în arta de reprezentările statuare de Daci. Aceste opere antice, statuile de daci din Forul lui Traian, au fost realizate de artiştii romani, în perioada de apogeu al artei romane, în timpul împăratului Traian (98-117 d.Hr.). Notăm câteva detalii despre cele două desene prezentate de Polidoro Caldara precum şi despre cele două personaje reprezentate, inspirate în mode evident după statuile monumentale de Daci, de care am vorbit mai sus:
Artistul italian s-a inspirat desenând statuile de Daci, păstrate azi la Muzeul Vaticanului, la Palatul Pitti (Florenţa), sau de pe Arcul lui Constantin, la Roma.
Giulio Romano
Giulio Pippi de’ Jannuzzi, numit Giulio Romano, este cunoscut în franceză sub numele de Jules Romain, născut la Roma în anul 1492 sau 1499 şi mort la Mantova la 1 noiembrie 1546, este un pictor, arhitect şi decorator italian, unul din primii artişti manierişti ai Renaşterii şi elevul favorit şi principal colaborator al lui Raffaello între anii 1515 şi 1520. De-a lungul carierei sale artistice artistul italian a adoptat o tendinţă spre studiul stilului antic ce va marca perioada sfârşitului vieţii lui. După cum se poate recunoaşte destul de uşor, acest desen reprezintă una dintre binecunoscutele compoziţii ale Columnei lui Traian (Roma). Este vorba de scena XXXII în care Dacii asediază pe Romani, refugiaţi într-o fortăreaţa. Giulio Romano a reprezentat remarcabil pe Daci în desenul său, inspirându-se după una din scenele Columnei şi care ne oferă detalii importante: costumul Dacilor, specificul armamentului lor, figurile expresive ale acestor războinici redutabili, tactica şi felul acestora de a ataca inamicul şi de a lupta individual. Stilul liniei desenului este artistic, precis, plastic, caracteristic acestui artist, maniera de a reda volumele, în funcţie de lumina şi umbra redată, proporţia personajelor este bine respectată, etc.; un desen de bună o calitate artistică.
Câteva detalii despre acest desen: support hârtie (bej-deschis; dimensiuni: înălţime 0,273 m, lăţime 0,413 m; inv. 3726 (recto); desen păstrat la Paris, Muzeul Luvru – Departamentul de Arte grafice - Fondul de desene şi miniaturi; anul achiziţiei: 1671 - pentru Cabinetul regelui.
Biagio Pupini
Biagio Pupini (1511(?) - 1575), pictor italian din perioada Renaşterii, activ în oraşul său natal Bologna între anii 1530 şi 1540. A fost ucenic al pictorului şi gravorului italian Francesco Francia (1450-1517); el a realizat pictura pentru biserica din San Giuliano, bazilica San Giacomo Maggiore şi biserica Santa Maria della Baroncella. Acest desen realizat de artistul Pupini reprezintă (ne referim pentru partea din dreapta a compoziţiei) un grup de prizonieri « barbari » şi soldaţi romani. El a fost realizat după un basorelief antic roman ce se află actual la Roma şi face parte din monumentul porţii de onoare dedicat împăratului Lucius Septimius Severus Pertinax (193-211 d.Hr.) şi membrilor familiei sale, în anul 204 d.Hr.
Battista Franco
Battista Franco, născut şi decedat la Veneţia (1510-1561), pictor manierist italian; cariera sa artistică va începe la Roma unde soseşte în anul 1530, pe urmă la Florenţa. Inflenţat profund de opera lui Michelangelo, Franco va dezvolta în operele sale un puternic caracter de desenator de excepţie, dezvăluind un adevărat sentiment al cunoaşterii sale artistice, un bogat studiu în informaţii asupra subiectului respectiv, un desen complet şi desăvârşit. Artistul italian pune accent, în desenul său, pe o viziune de ansamblu şi în acelaşi timp complexă: detaliul subiectului studiat (reprezentat), plasticitatea liniei desenului, fineţea detaliului, felul de a trata volumele, punerea în evidenţă a particularităţilor, vivacitatea care se degajă în operele lui Franco, etc. Acest desen, luat ca exemplu, este cât se poate de elocvent, confirmând afirmaţiile de mai sus: un adevărat virtuos al desenului artistic şi estetic. Desenele după sculpturile antice, ce au fost realizate între anii 1548-1552, degajă o atenţie şi o apropiere mai aparte. În această « compoziţie » este vorba în realitate de mai multe reprezentări luate aparte, invocând de fapt mai multe subiecte total diferite. Atenţia noastră este focalizată asurpra reprezentărilor celor doi « Barbari » ce poartă pileusul nobiliar dacic. Franco a acordat un interes aparte acestor statui de « Barbari », fiind probabil impresionat de aceste opere antice şi al aspectului aparte al acestor personaje « venite » dintr-o lume numită « barbară ». Foarte probabil, cei doi « pileati » reprezentaţi în desenul lui Franco sunt cele două statui de Daci, păstrate actual la Muzeul Naţional din Napoli.
Pirro Ligorio
Pirro Ligorio: artist italian, născut spre anul 1513 la Napoli, şi decedat în 1583 la Ferara; arhitect manierist, pictor de şcoală napolitană. Pirro Ligorio pleacă la Roma în anul 1534, unde îşi va continua şi dezvolta pasiunea pentru antichităţile romane, a organizat săpături la Vila lui Hadrian la Tivoli, iar cartea lui cea mai cunoscută este, despre harta veche a oraşului Roma, initulată "Antiquae Urbis Image", publicată în anul 1561.
Acest desen-laviu atribuit lui Pirro Ligorio este inspirat după una din binecunoscutele scene ale Columnei lui Traian, la Roma. Foarte probabil este vorba de scena LXXV: Dacii cer pace, după terminarea primului război între Daci şi Romani, în vara anului 102 d.Hr. Compoziţia artistului italian este foarte apropiată după cea antică de pe basorelieful Columnei, cu anumite modificări, în primul rând la personaje: în scena antică a Columnei poziţia destul de statică a împăratului Traian aşezat pe o tribună în piatră a fost înlocuită cu un personaj care este ceva mai mult în mişcare, iar grupul de războinici daci a fost transformat în desenul lui Pirro Ligorio într-un grup de « Barbari » prizonieri. Menţionăm că grupul Dacilor reprezentaţi pe « tabloul » sculptat în piatră al Columnei lui Traian, grup ce se găseşte în faţa împăratului roman, nu reprezintă « Barbari » făcuţi prizonieri, ci se află în situaţie de supuşi şi care cer pace. Mai precizăm, în ceea ce priveşte cei doi nobili daci îngenuncheaţi la picioarele lui Traian, desigur două căpetenii importante, nu prezintă mâinile legate la spate cum sunt reprezentaţi în laviul artistului napolitan.
Este un desen-pictural destul de sensibil, artistic, compoziţie reuşită, echilibrată, nu este monotonă, proporţiile personajelor sunt destul de respectate, « jocul » de planuri dau un veritabil ritm compoziţional şi de profunzime. Linia desenului este plastică, de intensitate variabila pentru a crea compoziţiei ritm şi profunzime.
Pierre Jacques
Pierre Jacques (n. Reims, c. 1516-1520 sau c. 1545; m. Reims, 1596). Între 1573 şi 1577 el a fost la Roma, în conformitate cu datele notate în caietul de schite (Paris, Bibl. Nat.), care este aproape unica sa muncă autentificată. Acesta conţine 96 de mape de desene după statui antice, basoreliefuri și detalii arhitecturale. Desenele sunt realizate în mare parte cu cerneală maro şi cretă neagră, iar ocazional în cretă roşie sau sepia. În desenele datate, metodele de umbrire relevă trei etape principale în dezvoltarea grafica a lui Pierre Jacques: reprezentările timpurii sunt marcate de o hașură ezitantă, urmată de linii atent conturate, paralele sau zigzag şi în final de contururi schițate rapid. A desenat cel mai adesea după operele din colecţiile: della Valle, del Bufalo şi Cesi; şi a studiat mai multe detalii de pe reliefurile Columnei lui Traian, de pe arcadele romane, precum și sculptura de pe Campidoglio. Printre alte colecţii el a desenat și după operele din colecția familiei Farnese şi a familiei Savelli, unde a studiat sarcofagul "Muncile lui Hercule" (Roma, Muzeu Torlonia). El a desenat, de asemenea, și lucrări contemporane, printre care "Cristo della Minerva" a lui Michelangelo. Aceste desene-studii după reprezentări de Daci de pe Columna lui Traian, Marea Friză a lui Traian și de pe monumentul porții de onoare dedicat impăratului Lucius Septimius Severus, provin din L'Album de Pierre Jacques de Reims. Dessin inédits d'après les marbres antique conservés à Rome au XVIe siècle (manuscris păstrat la Biblioteca Naționala din Paris).
Rubens
Peter Paul Rubens este un pictor baroc flamand născut în anul 1577 la Siegen în Westfalen, la 300 de km de Anvers, şi decedat în 1640 la Anvers. Opera lui Rubens este considerabilă, ajutat de importantul său atelier, el a realizat un mare număr de portrete, mari proiecte religioase (multe din tablourile sale reprezintă subiecte religioase), picturi mitologice şi importante serii de picturi istorice. Rubens a fost unul dintre cei mai admiraţi pictori: Delacroix (1798-1863) l-a supranumit "Homer al picturii".
În primul rând se poate remarca în aceste desene ale lui Rubens, marea forţă artistică a acestor reprezentări; deja aceste figuri ale Dacilor, realizate în perioada de apogeu al artei romane, prezintă un puternic caracter realist, portrete care de altfel se păstreaza încă destul de bine în reliefurile Columnei, monument ce a fost ridicat în anul 113 de Traian (98-117 d.Hr.) în Forul său la Roma. Rubens, datorită forţei desenului lui, a dat şi mai multă vitalitate şi forţă de caracter acestor figuri de Daci, accentuând cu foarte mult talent caracterul realist al acestor reprezentări de Daci, atât aspectul trăsăturilor fizionomice pentru fiecare portret studiat şi desenat, cât şi aspectul interior psihologic al fiecărui personaj.
Jean-François Perrier
Jean-François Perrier, născut la Pontarlier (localitate franceză, în regiunea Franche-Comté, departamentul Doubs) în 1590 şi decedat la Paris în iulie 1650, este un pictor şi gravor francez; şcoala barocă, profesor la Academia franceză, operele sale sunt de un academism convenţional. Acest artist francez, membru fondator al Academiei regale de pictură şi de sculptură, a fost profesorul lui Charles Le Brun (1619-1690). În anul 1638 Perrier a publicat "Segmenta Nobilium Signorum et Statuarum que temporis dentem individium evasere", Roma şi Paris, un album conţinând 100 de planşe acvaforte, după sculpturi antice dintre cele mai celebre din Roma. Printre aceste planşe se află şi o reprezentare ce poartă numărul « 16 », după o statuie de Dac. În 1645 el a publicat un nou album ce poartă titlul: "Icônes et Segmenta illustrium e marmore tabularum quae Romae adhuc extant", Roma şi Paris, ce conţine 56 de planşe acvaforte de sculpturi antice şi basoreliefuri dintre cele mai cunoscute de la Roma. Comentariile ce însoţesc aceste ilustraţii sunt adnotate de binecunoscutul anticar Giovanni Pietro Bellori (1613-1696). Şi în această culegere se află numeroase reprezentări de Daci (confruntări dintre Daci şi Romani) desenate după reliefurile Arcului de triumf al lui Constantin, la Roma; unele din aceste basoreliefuri ale acestui monument sunt din timpul împăratului Traian (98-117 d.Hr.), ce au fost luate din frizele Forului lui Traian. Fiind de o mare importanţă pentru istoria artei şi arheologia greco-romană cele două ediţii din 1638 şi 1645 dau o vedere de ansamblu al sculpturilor antice ce se puteau vedea şi admira la Roma în acea perioadă. Opera lui Jean-François Perrier nu a putut fi reconstituită decât de puţin timp şi numai aceste celebre albume de gravuri reproducând sculpturile antice ale Romei i-au asigurat o posteritate. Tablourile lui Perrier ce se păstrează sunt destul de rare, iar toate descoperirile recente tind să-i atribuie din ce în ce mai mult acestui artist un loc de prim rang în arta franceză a sec. XVII.
Poussin Nicolas
Poussin Nicolas (1594-1665); pictor francez al secolului al 17-lea, reprezentant major al clasicismului pictural. În cursul celei de a treia călătorie a lui Nicolas Poussin efectuată la Roma, unde el soseşte în anul 1624, artistul francez studiază operele sculpturale antice împreună cu sculptorul belgian François Duquesnoy (1597-1643). Printre numeroasele sale desene se găsesc şi studii artistice realizate după reprezentări de Daci: Columna şi statui de Daci din Forul lui Traian. Calităţile artistice ale lui Poussin sunt remarcabile: frumuseţea expresiei în arta sa predomină, el caută în arta antică virtutea artistică de care el are nevoie pentru creearea artei sale, frumosul ideal sau intelectual, punerea în valoare a expresiei nobile, elegante, expresia compoziţiei şi a stilului, etc. Poussin merită pe deplin locul pe care-l deţine, unul dintre primele, printre mari pictori ai şcolii franceze.
Pietro Sante Bartoli
Pietro Sante Bartoli (1615-1700), gravor, desenator şi pictor italian; în anul 1615 se naşte Pietro Sante Bartoli la Perugia (Ombria), în Italia; în 1635 se instalează la Roma, unde el va deveni elevul lui Nicolas Poussin; în 1640 (aprox.) Bartoli va lucra în serviciul reginei Christina de Suedia, ca anticar; în 1700 la 7 noiembrie Pietro Sante Bartoli se stinge din viaţă la Roma. El a gravat un important număr de monumente antice după propriile desene. Principalele publicaţii ale sale sunt:
Colonna Traiana eretta dal Senato e Popolo Romano all’ Imperatore Traiano Augusto nel suo Foro in Roma, în limba italiană, Roma, 1667, in-folio;
Admiranda Romanarum antiquitatum vetsigia, Roma, 1693, in-folio;
Colonna Antonina, Gli antichi sepolcri, 1697, in-folio;
Musoeum Odescalcum, 1747 şi 1751, in-folio.
A fost publicat la Paris între anii 1758-1783, un Recueil de peintures antiques după Bartoli, cu o descriere făcută de Mariette şi Comte de Caylus.
Edmé Bouchardon
Edmé Bouchardon (1698-1762) este un sculptor francez neo-clasic născut într-o familie de artişti, tatăl său fiind sculptorul Jean-Baptiste Bouchardon (1667-1742). La începutul carierei sale artistice el devine elevul sculptorului francez Guillaume Coustou (1677-1746). În anul 1722 (o dată importantă în viaţa artistică a acestui sculptor) el obţine Premiul Academiei regale în sculptură ce ia permis să plece la Roma pentru a se perfecţiona, unde va rămâne timp de 10 ani. După aceasta lungă şedere în capitala artei antice romane, Bouchardon revine în Franţa în anul 1732, unde va fi numit cu înalta distincţie de sculptor al regelui, pe urmă membru al Academiei în 1744 şi profesor în 1745. În legătură cu stilul de admirat al artei lui Edmé Bouchardon se pot reţine următoarele caracteristici: maniera artistică a acestui artist este foarte apropiată de frumosul stil antic al artei romane din perioada de apogeu (Traian, 98-117 d.Hr.), cum se poate remarca în aceste desene realizate de Bouchardon după figurile realiste ale basoreliefurilor Columnei lui Traian şi relieful « Dacia Capta », păstrat actual la Muzeul Capitol din Roma. În operele sale Bouchardon se apropie foarte mult de compoziţiile şi stilul artei antice romane, fiind considerat de contemporanii săi, artistul care a « adus gustul simplu şi nobil al anticului ». Datorită şi contextului perioadei artistului, noile cunoştinţe şi descoperiri arheologice au determinat în mod cert aceasta tendinţă tot mai accentuată spre un ideal clasic. Edmé Bouchardon a fost unul dintre cei mai iluştri sculptori din timpul domniei regelui Louis XV (1715-1774) şi a exersat după moartea sa o influenţă considerabilă, cu toate că nu a format o veritabilă şcoală.
Hubert Robert
Hubert Robert, (1733-1808) este unul din principalii artişti francezi ai sec. al XVIII-lea, ilustrându-se în mod deosebit ca peisagist, desenator şi pictor de ruine antice. În anul 1754 Hubert Robert pleacă la Roma pentru desăvârşirea artei sale, unde el va rămâne timp de 11 ani. Aici el va întâlni artişti renumiţi, ca de exemplu artistul italian Giovanni Battista Piranesi (1720-1778), care a avut o mare influenţă asupra lui şi a reprodus în desenele şi picturile sale cele mai valoroase monumente antice romane. Interesul aparte, pasionat, al acestui artist pentru reproducerea monumentelor şi aspectului romantic al ruinelor antice l-a determinat să viziteze vestigiile renumitului oraş Pompei, în anul 1760, precum şi Paestum, Herculanum. În 1765 el se va întoarce la Paris unde va cunoaşte un mare succes meritat datorită talentului său artistic şi va ocupa diverse posturi importante. Din nefericire Hubert Robert a cunoscut şi o perioadă nefastă majoră în viaţa lui, în timpul « Revoluţiei franceze » (1789-1799) fiind arestat în octombrie 1793 şi încarcerat în temniţele din Paris, Sainte-Pélagie şi Saint-Lazare. Artistul a reuşit să supravieţuiască în timpul acestei perioade carcerale, pictând pe farfurii scene din viaţa carcerală şi portrete de oameni celebrii întemniţaţi în aceste închisori. După zece luni de închisoare renumitul artist va fi eliberat, după căderea lui Robespierre (1758-1794) şi îşi va regăsi o anume notorietate în lumea artistică, fiindu-i dat în rensposabilitate înfiinţarea noului Museum naţional. În timpul şederii lui în Italia el a făcut foarte multe desene şi crochiuri după peisaje cu ruine şi datorită acestui fapt el a fost denumit « Robert al ruinelor ». La Muzeul Luvru, cel din Valence (Fr.) şi cel al Ermitajului din Sankt-Peterburg se păstrează o importantă colecţie de desene şi picturi ale lui Hubert Robert. În frumoasele şi interesantele picturi ale lui Hubert Robert sunt redate uneori şi reprezentări de statui de Daci care, nu întodeauna pot fi identificate cu exactitudine, adică în ce colecţie privată sau muzeu de stat s-ar afla eventual aceste sculpturi antice.
Pierre Henri de Valenciennes
Pierre Henri de Valenciennes (1750-1819), este un pictor francez, a studiat pictura la Academia regală din Toulouse între anii 1770-1771 şi a fost elevul lui Gabriel-François Doyen (1726-1806). În timpul carierei sale artistice el a efectuat mai multe călătorii în Italia, în 1769, iar între anii 1777-1785 se va instala la Roma. După şederea lui în Italia artistul revine în Franţa şi se va stabili la Paris, unde va realiza cea mai mare parte din cariera sa artistică: în anul 1784 este admis la Academia de pictură, obţine în 1805 medalia de aur la vestitul Salon unde el expune în mod regulat din 1800 până în 1810, pe urmă este din nou medaliat în 1814 şi 1819 şi a fost decorat cu Legiunea de onoare. Pierre Henri de Valenciennes, artist de mare talent, este considerat ca fiind unul din principalii precursori ai peisajului modern. Desenul acesta, de o mare calitate artistică, reprezintă un cap de Dac realizat după numeroasele figuri de Daci reprezentaţi în scenele Columnei lui Traian (Roma). După toate probabilităţile ar fi vorba de scena LXI: Traian primeşte un sol pileat al lui Decebal. Detaliile profilului Dacului din această scenă de pe Columnă ar putea corespunde cu acest desen al lui Pierre Henri de Valenciennes. Dar, se poate compara şi cu alţi nobili daci ce se află în faţa tribunei lui Traian cerând pace, din scena LXXV: sfârşitul primului război – Dacii cer pace. De asemenea, profilul şi poziţia capetelor acestor Daci ar putea corespunde cu Dacul din acest desen. De remarcat fineţea liniei şi a detaliilor figurii personajului în desenul artistului francez.
Jacques Louis David
Jacques Louis David (1748-1825), pictor francez, este considerat ca fiind fondatorul Şcolii neoclasice, revendicând moştenirea clasicismului lui Nicolas Poussin şi ale idealurilor estetice greceşti şi romane, căutând să regenereze artele. A urmat cursurile Academiei regale, după care, începând cu anul 1780, el devine un pictor renumit, cu tabloul « Le Serment des Horaces ». Numeroasele sale opere sunt expuse în majoritatea muzeelor din Europa (o bună parte se află la Muzeul Luvru) şi în Statele Unite ale Americii. În picturile sale predomină subiectele istorice şi portretele. Jacques Louis David acordă un loc important compoziţiilor istorice inspirate din subiecte mitologice (Andromakhe, Marte dezarmat de Venus, etc.) sau din istoria antică romană şi greacă (Brutus, Sabinele, Leonidas, etc.). În perioada Revoluţiei franceze artistul încearcă să adapteze inspiraţia sa antică la subiectele contemporane lui (« Le Serment du jeu de paume », « La Mort de Marat », « Le Sacre »). De asemenea portretul ocupă un loc aparte în pictura sa. La începutul carierei sale artistice şi până la Revoluţia franceză a realizat portrete apropiaţilor lui, persoanelor de relaţie, de personalităţi cunoscute din anturajul său, precum şi autoportrete. Opera grafică a lui David este inspirată din arta antică ce i-a servit în marile sale compoziţii picturale, cum se poate admira în aceste desene-studii după cunoscutele reprezentări de Daci din frizele Columnei lui Traian şi statuile de Daci, ce provin (în mare parte) din Forul lui Traian, la Roma. Stilul lui Jacques Louis David, un drum artistic evolutiv, va continua să se contureze din ce în ce mai mult ajungând a fi caracterizat ca un stil propriu. Portretele realizate de David sunt aproape de naturalism spre o evoluţie psihologică. Aportul nou adus în artă de acest pictor se caracterizează prin faptul că a ştiut să combine cu mult talent inspiraţia estetică şi morală în neoclasicismul său.
Pierre-Adrien PÂRIS
Pierre-Adrien PÂRIS (1745-1819), este un arhitect, desenator şi colecţionar francez, născut şi decedat la Besançon (Franţa). După anii de formaţie petrecuţi în Franţa, în 1771 Pierre-Adrien Pâris soseşte la Roma, la « Académie de France ». În Italia artistul francez va începe veritabila sa carieră artistică unde va realiza numeroase studii de monumente antice si va începe, tot în această periodă, cariera sa de colecţionar de desene ale colegilor săi pictori, iar pe parcurs colecţia sa se va îmbogăţii cu picturi, sculpturi şi cu piese antice. În afară de asta, de asemenea el are ocazia să predea lecţii de arhitectură lui Francesco Piranesi, fiul marelui artist italian Giovanni Battista Piranesi, precum şi de a călători în sudul Italiei, unde va vizita situri antice vestite, Paestum, Pompei, Herculanum. În anul 1774 Pâris se întoarce în Franţa unde va începe o lungă carieră de arhitect. Spre sfârşitul vieţii sale artistul va călători din nou în Italia, în 1806, şi va vizita din nou oraşele antice din sudul Italiei. Între anii 1808 şi 1809 el se va ocupa cu organizarea deplasării antichităţilor de la Vila Borghese pentru Napoleon care cumpărase această colecţie vestită şi dorea s-o transporte în Franţa, la Luvru. Din vestigiile antice studiate şi desenate de Pâris la Roma se numără şi Columna lui Traian. Imaginile de mai sus reprezintă studii realizate de artistul francez după basoreliefurile Columnei şi după statuile nobililor daci ce se află azi la muzeul naţional din Napoli. Caracteristici : redarea cât mai exactă a detaliilor, foarte aproape de linia antică a stilului din perioada domniei lui Traian (98-117 d.Hr.).
Eugene Emmanuel Viollet-Le-Duc
Eugene Emmanuel Viollet-Le-Duc (1814-1879), arhitect francez, cunoscut pentru restaurările sale efectuate la numerose construcţii medievale celebre: Basilique Sainte-Marie-Madeleine de Vézelay (Fr.), Cathédrale Notre-Dame de Paris, Basilique Saint-Denis (nordul Parisului), Sainte-Chapelle (Paris), Cité de Carcassonne (Aude-Fr.), Château de Pierrefonds, (Oise-Fr.), etc. De asemenea este cunoscut şi pentru scrierile sale despre arhitectură, în care a pus bazele arhitecturii moderne: Entretiens sur l’architecture, 1863. În afară de teoritician şi restaurator de monumente arhitecturale medievale, Viollet-le-Duc este şi un desenator înzestrat cu mult talent, autor a numeroase desene şi acuarele realizate în timpul călătoriilor sale. Remarcăm în câteva desene ale sale, de o foarte bună calitate artistică şi iconografică, studii după sculpturi de Daci, cum este capul de Dac de la Muzeul Vatican, sala Bracio Nuovo, după "Dacia Capta" (Muzeul Capitol) şi după statuia fragmentară păstrată actual în rezervele Forului lui Traian, la Roma: linie precisă, redare fidelă cu modelul antic, se poate afirma chiar că Viollet-le-Duc se apropie foarte mult de stilul contextului artei antice respective (când aceste sculpturi au fost realizate), datorită manierei desenului său, ceea ce este un fapt cu totul remarcabil. Se poate considera că acest artist ocupă un loc cu totul aparte faţă de majoritatea artiştilor cunoscuţi ai perioadei Renaşterii, Barocului, etc., în ceea ce priveşte precizia liniei desenului său, redând subiectul studiat într-un mod realist surprinzător în realizările sale artistice.
