Proiecte culturale de a reproduce şi de a înălţa acest monument la Bucureşti :
Columna lui Traian a interesat din punct de vedere artistică nu numai Occidentul, dar şi societatea românească.
Ideea şi originea proiectelor de a avea o copie integrală a preţiosului monument şi pentru România dateaza încă din secolul 19.
Pentru acest fapt, am putea spune că un « pas » l-a făcut şi celebrul Badea Cârţan (Gheorghe Cârțan, 1848-1911), dac « coborât de pe Columnă », patriot, iubitor de carte şi istorie şi luptător pentru întregirea neamului. Iubirea puternică faţă de neamul său îl determină să plece în anul 1896 pe jos, din satul său natal Cârțișoara (Sibiu), în călătorie « documentară » până la Roma, să vadă cu ochii lui Dacii de pe Columna lui Traian, călătorind timp de 45 de zile, rupând cinci perechi de opinci. Legenda spune, iar marturiile scrise o confirmă, că Badea Cârţan, după ce a împrăştiat pe treptele Columnei puţinul pămant şi grâu românesc adus de el, obosit precum era, a adormit cu desagii sub căpătâi, în zori gardienii confundându-l pe drumeţ cu un oştean dac coborât de pe monumentul închinat împăratului Traian, într-atât de izbitoare era asemănarea.
Acest lucru i-a impresionat profund pe italieni, care au titrat în toate ziarele vremii, pe prima pagină : « Un dac a coborât de pe Columnă : cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci ». I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. A fost prezentat ambasadorului României la Roma, personalităţilor italiene şi a legat o strânsă prietenie cu primarul Romei. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie.1
Am putea spune că prima propunere de reconstituire a Columnei Traiane la Bucureşti îi aparţine lui Mihail Kogălniceanu. În 1867 în presa vremii se face propagandă pentru obţinerea de fonduri în vederea realizării unei copii după « acel nemuritor document al istoriei noastre », după cum relata ziarul « Românul », din 9 februarie 1867. În a doua jumătate a secolului 19, pictorul bănăţean Nicolae Popescu (1835-1877) pledează de la Roma, în corespondenţa sa cu Iosif Vulcan, pentru o copie a Columnei, « fiind interesant şi folositor pentru naţiunea noastră … ar arăta fiecărui român originea sa, cine au fost strămoşii noştri glorioşi ». El a întreprins copierea basoreliefurilor de pe Columna lui Traian pentru a fi litografiate şi răspândite în popor. De asemenea, Alexandru Odobescu, în 1874-1875, la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, la cursurile sale de arheologie el spunea: « de pe tiparele făcute din ordinul împăratului (Napoleon al III-lea) am putea, cu neînsemnate sacrificii, să căpătam o reproducere în bronz a întregii Columne Traiane, care s-ar înălţa cu fală, chiar în faţa acestui edificiu (Universitatea)… ». Aceste dorinţe ale clasei intelectuale româneşti deveneau din ce în ce mai serioase şi pe punctul de a fi realizate, în 1887 a fost făcut un proiect de către arhitecţii Schmieden, v. Weltzien şi Speer pentru ridicarea unei clădiri monumentale, în stil neo-clasic, care urma să adăpostească Muzeul Naţional, Bibloteca Naţională şi Academia, şi urma să fie amplasată pe cheiul Dâmboviţei, iar în faţa edificiului era prevăzut ridicarea Columnei reconstituită. V. A. Urechia propune în 12 noiembrie 1882 în adunarea deputaţilor un proiect de lege conform căruia la Bucureşti va fi aşezată o reproducere exactă a Columnei lui Traian. Copia urma să fi realizată din cupru galvanic la uzina Oudry din Auteuil (Franţa), pentru suma de 678000 lei. Pe soclul din marmură şi bronz se proiecta să cuprindă date privind evenimente importante din istoria poporului român (Unirea, Independenţa); dar, proiectul nu a ajuns să fie realizat. În 1912, Al. Tzigara-Samurcaş face demersuri pe lângă conservatorul muzeului din Saint-Germain-en-Laye (Franţa), arheologul Salomon Reinach, ca în schimbul unor copii după metopele de la Adamclisi, să se obţină mulaje după Columnă. Deşi acordurile erau făcute, proiectul nu s-a concretizat. În anii 1934-1939 un determinant merit l-a avut arheologul Emil Panaitescu, pe atunci fiind directorul Şcolii Române din Roma, care a făcut o serie de memorii adresate Academiei, Ministerului Instrucţiuni Publice, Ministerului de Finanţe, Parlamentului, obţinând în 1939 ca statul român să comande copia Columnei Traiane unor meşteri de la Vatican, sub conducerea lui Francesco Mercatalli. La început a fost comandat numai fusul coloanei, pe urmă şi soclul. Lucrările mulajelor s-au efectuat în timp de război, fusul coloanei a fost terminat în 1940, iar soclul în 1943. Copia Columnei a costat statului român suma de 4 milioane de lei şi care a fost achitată integral. Realizarea mulajelor a fost supravegheată de Emil Panaitescu, iar calitatea lor a fost verificată de o comisie reprezentată de Guido Galli, directorul tehnic al muzeelor pontificale, Italo Gismondi, arhelog şi arhitect, Giuseppe Lugli, arheolog, Virgil Vătăşianu, istoric de artă şi Emil Panaitescu arheolog.
Din cauza războiului mulajele nu au ajuns imediat în România după terminarea realizării lor. Între timp ele au fost adăpostite în subsolurile Muzeului Lateran, ale Forului lui Traian şi în depozitele Palatului Expoziţiilor. În final mulajele Columnei ajung la Bucureşti, în iunie 1967. Reproducerea Columnei este de foarte bună calitate: materialul care a fost întrebuinţat, ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură, se apropie ca aspect cu cel original, iar soclul imită perfect originalul, respectând proporţiile monumentului. Toate metopele sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României (Bucureşti) într-o vastă sala, special amenajată2 în anul 1972.
Astfel, proiectele începute în secolul 19 de a reproduce integral Columna, au fost în sfârşit concretizate, după numeroase dificultăţi, dar cum rămâne cu proiectul de a ridica monumentul la Bucureşti, într-un loc special amenajat? Această voinţa de a fi construit la scara 1/1, celebrul monument şi de a fi înălţat la Bucureşti, nu a dispărut: personalităţi romănesti actuale au convingerea ca proiectele « vechi » din secolul 19 să fie din nou relansate.
- Menţionăm că, la Cârtişoara se află Muzeul Etnografic şi Memorial ce poartă numele celui mai reprezentativ fiu al satului, Badea Cârţan, cuprinzând tot felul de obiecte ce au aparţinut acestuia. De asemenea în Parcul « Astra » din Sibiu se află şi un bust al celebrului ţăran (din bronz, înalt de 1,20 m), realizat în 1974 de sculptorul sibian Kurtfritz Handel.
- Radu Vulpe, Columna lui Traian (Trajan’s Column), Bucureşti, CIMEC, 2002, p. 109-112
